Putem spune ca pentru un anumit timp, inainte de a-si incepe expansiunea teritoriala,
S.U.A. semana cu Japonia, ambele ducand o politica izolationista, pentru America izolationism
impus de doctrina Monroe iar pentru Japonia, politica izolationista impusa de regimul shogunal.
La fel de repede sunt nevoite amandoua sa renunte la politica izolationista, ori prin proprie
initiativa, cazul Americii, ori silita sa renunte, cazul Japoniei.
Dezvoltarea internă a constituit o bază solidă pentru afirmarea politicii externe. O perioadă,
aceasta a fost rezumată si bazată pe doctrina Monroe, sintetizată în formula ,,America americanilor".
Elaborată în conditiile desfăsurării Războiului de Independentă a coloniilor din America de Sud
si a actiunilor Sfintei Aliante în Europa, aceasta dezvoltă două idei complementare: nici o putere
a Europei nu are dreptul de imixtiune în America, fie prin colonizare, fie prin acîiune politică,
după cum Statele Unite nu intentionează să se implice în alte regiuni ale lumii. De fapt, în numele
primei idei, Statele Unite actionasera deja in Florida , atunci spaniola, in 1818-1819, pe care o achizitioneaza la o suma modica de 5 milioane de dolari.
Pana la mijlocul secolului XIX, in expansiunea spre vest, Statele Unite achizitioneaza:Texas, Noul Mexic, California si Oregon, iar ulterior si Alaska, specifica S.U.A. fiind mobilitatea frontierei.
In conformitate cu noua situatie economica a Statelor Unite se modifica si doctrina de politica externa, catre 1900.
Statele Unite vor aborda o campanie de cucerire bazata pe expansiunea economica si financiara,
a marelui capital, expansiune care ar urma sa-i aduca Americii zone de influenta si puncte de
sprijin pentru flota.Astfel misiunea statului ar fi obtinerea accesului pe pietele straine, guvernul
de la Washington condamnand in dese randuri protectionismul impus de Imperiul Britanic.Statul
era nevoit sa obtina zone de influenta cu piete de desfacere pentru produsele americane si
pentru capitalul detinut de Statele Unite.De asemenea statul are sarcina de a crea puncte de sprijin pentru flota nord-americana.
Politica expansionista americana si-a gasit teoreticienii cei mai avizati in cei trei presedinti de la inceputul secolului: Th. Roosevelt, G. Taft si W. Wilson. Primul sublinia ca, datorita interdependentei crescande a relatiilor internationale, Marile Puteri au dreptul de a exercita o politie internationala in zona lor de influenta, Statele Unite avand-l in emisfera occidentala. Era politica batei(bick stick) aplicata prin interventiile uneori brutale in Columbia, Venezuela, Antile, ceea ce nu l-a impiedicat pe Th. Roosevelt sa primeasca Premiul Nobel pentru Pace(1906). Taft a inaugurat o noua politica, diplomatia dolarului, in conformitate cu care actiunea diplomatico-militara urmeaza capitalurile, cum s-a intamplat in Nicaragua(1912) sau in China. In sfarsit, Wilson a reluat traditia misiunii civilizatoare, moralitatea, si nu oportunitatea, trebuind sa conduca.
Big stick, diplomatia dolarului si moralismul civilizator sunt trei manifestari diferite ale aceleiasi schimbari: ascensiunea Statelor Unite la rangul de putere mondiala. Era o incununare a intregii evolutii anterioare a Statelor Unite, fiind indreptata catre viitor. Nicolae Iorga a avut o intuitie deosebita cand considera ca epoca contemporana incepe cu razboiul de independenta american. Participarea la primul razboi mondial, desfasurat departe de hotarul S.U.A., nu a modificat liniile esentiale ale dezvoltarii sale ulterioare.
Statele Unite vor mai urmari in special dezvoltarea flotei, atat militara cat si comerciala si
creearea unor numeroase puncte de sprijin pentru aprovizionarea cu combustibili si alte obiecte
necesare unei bune functionari a rutelor comerciale maritime.Pentru aceasta, guvernul de la
Washington va incerca sa obtina controlul in numeroase puncte considerate strategice atat din
punct de vedere militar cat si economic.
Spre deosebire de omologii lor americani, japonezii, din pricina lipsei lor acute de
resurse si materiale, s-au vazut nevoiti sa-si bazeze politica externa pe cucerirea acestor resurse
atat de necesare unei bune dezvoltari.Expansiunea nipona vizeaza subordonarea politico-militara a teritoriilor si nu doar crearea de zone de influenta ca debusee pentru marfuri si capital ca in cazul nord-americanilor.Imperiul Nipon va duce o politica si pentru achizitionarea de puncte strategice in zona Asiei
si Pacificului in aceasi zona unde erau interesati si nord-americanii.
Astfel cele doua mari puteri vor avea o politica externa expansionista, realizand expansiunea in mare masura in forme diferite in functie de necesitatile dezvoltarii capitaliste.
O asemanare la fel de mare intre politica externa a celor doua tari o
reprezinta si faptul ca amandoua puterile pun baza pe dezvoltarea flotei, atat cea comerciala
cat si cea militara, lucru care in buna masura va si fi realizat, Japonia si Statele Unite
devenind astfel egale Angliei, Germaniei, Frantei, Rusiei.
