Doctrina Monroe





            ,, Este de datoria noastra, fata de sinceritatea si caracterul amical al relatiilor existenete inte Statele Unite si alte puteri, sa declaram ca am considera primejdioasa pentru pacea si siguranta noastra orice incercare din partea lor de a-si extinde dominarea asupra oricarei parti din aceasta emisfera. Nu ne-am amestecat si ne vom amesteca in chestiunea coloniilor si teritoriilor dependente in prezent de indiferent care putere europeana. Dar daca, din partea oricarei puteri europene, se va produce o interventie cu scopul de a supune sau de a institui orice alta forma de control asupra destinelor acelor guverne care si-au declarat si pastrat independenta, recunoscuta de noi cu toata consideratia, dreptatea, noi nu vom putea vedea acest fapt in alta lumina decat in aceea a unei manifestari neamicale fata de Statele Unite."
Citat din textul doctrinii Monroe